Unde savarsim cununia? - Nunta Bacau

Foarte multe persoane viseaza ca unirea lor prin taina cununiei sa se savarseasca in afara locasului de cult al Bisericii, in alte spatii (plaja, gradini etc) mai aerisite destinate ceremoniilor de tot felul (nunti, petreceri, aniversari etc), dupa cum au vazut prin multe filme ca se practica la alte confesiuni. De ce Biserica ortodoxa insista inca sa savarsasca slujba cununiei in locasul de cult? Iata o intrebare frecventa, venita din partea multor cupluri care vor sa-si uneasca destinele si inaintea lui Dumnezu, dar care nu au o educatie religioasa potrivita care sa le poata sustine raspunsul la aceasta intrebare. Raspunsul poate fi foarte simplu pentru multa lume si poate deveni complicat pentru altii. Cred ca este necesar ca oamenii sa inteleaga cateva notiuni de catehism legate de biserica in calitatea ei de locas sfant, spatiu sacru, asa cum apare el exprimat in teologia ortodoxa.

Numita si "casa lui Dumnezeu" biserica este imaginea sensibila a Bisericii ceresti, este cerul pe pamant, este, in mic, un cosmos organizat liturgic cu o arhitectura specifica, cu oranduiala precisa a picturii si cu o impartire deja traditionala: altar, naos, pronaos la care se poate adauga si pridvorul (sau tinda). Fiind locul prezentei lui Dumnezeu, biserica este intotdeauna ctitorita pe moastele unui sfant si este locul, prin excelenta, unde se savarsesc sfintele taine ale Bisericii (deci si Cununia) si unde oamenii se pot impartasi cu Trupul si Sangele lui Hristos. Intotdeauna biserica este orientata cu altarul spre rasarit si poate avea o forma de cruce (stil bizantin) sau de nava.

In cartea sa Sacrul si profanul, Mircea Eliade vorbeste despre spatiul sacru si sacralitatea lumii: ’’Pentru omul religios, spatiul nu este omogen, ci prezinta rupturi si sparturi. Unele portiuni de spatiu sunt calitativ diferite de celelalte. "Nu te apropia aici”, ii spune Domnul lui Moise, "ci scoate-ti incaltamintea din picioarele tale, ca locul pe care calci este pamant sfant" (Iesirea, 3, 5). Exista asadar un spatiu sacru, deci "puternic", semnificativ, si alte spatii, neconsacrate, lipsite prin urmare de structura si de consistenta, cu alte cuvinte amorfe. Mai mult: pentru omul religios, lipsa de omogenitate spatiala se reflecta in experienta unei opozitii intre spatiul sacru, singurul care este real, care exista cu adevarat, si restul spatiului, adica intinderea informa care-l inconjoara.’’ Mai departe Eliade afirma: ‘’ Putem intelege, asadar, de ce biserica face parte dintr-un spatiu deosebit de aglomerarile umane care o inconjoara. In interiorul incintei sacre, lumea profana este depasita. Aceasta posibilitate de transcendenta este exprimata, la nivelurile de cultura mai arhaice, prin diferitele imagini ale unei deschideri: aici, in incinta sacra, comunicarea cu zeii devine posibila; in consecinta, trebuie sa existe o "poarta" catre inalt, pe unde zeii pot cobora pe Pamant si pe unde omul poate urca simbolic in cer (...) templul este de fapt o "deschidere" spre inalt si asigura comunicarea cu lumea zeilor.’’